sabato 19 agosto 2017

MILOCCA di Armando Carruba

MILOCCA

Milocca mia, naca sì d'amuri,
splinnenti sutta 'n suli zicchinu;
paisi di li robbi, ssì 'n jardinu
c'abbunna mennuli sempri 'n ciuri.

Lu campanaru di la chiesa matri,
cunta la storia ddo' tempu ca passa,
a balata dde' Caduti 'n chiazza
di picciotti morti ppì l'Italia tutta.

Tu paisi miu, ssì 'nto' me' cori
e cci resti 'nzinu ca Diu voli,
a me' patri ci dasti 'i natali
a mia m''mparasti a campari.

Ssì dura è 'a vita ddo' viddanu
travagghiari cu la zappa 'n manu
pirchissu ca valiggi 'i cartuni
accattaru picciotti ppì partiri.

Ssì nni jeru 'ntà nautru cuntinenti
ca 'sta terra nun offri propriu nenti,
paroli 'o ventu, disoccupazioni
picca e nenti ppi cu famigghia teni.

Parteru ccu la risata 'n vucca,
lassannu mugghieri e nicu 'nvrazza,
e 'u paisi casatu ddo' suli
ssì nni jeru spirannu 'i turnari.

Cchiù facili partiri o ristari?
A 'sta dumanna nun sacciu cchi diri!
I milucchisi, simenza 'nto' munnu
hanu ppi 'sta terra 'n amuri prufunnu...

Pirchì nascisti ccà, nun tu scurdari
e si na vota l'annu po' turnari
ppa' festa 'i San Antoniu Abati,
ca è propriu 'nt'austu 'nta' estati.

E sunu già centuvintunu anni
ca 'sta festa va sempri avanti
oi, cchiù d'aeri, ti fa 'ncuntrari
milucchisi e macari furasteri.

A la finuta ddo' jocu 'i focu,
ognunu si nni torna a lu so' locu,
resta Milocca 'o chiaru 'i luna
duci paisi, c'amuri ni duna...

Armando Carruba

Nessun commento: