sabato 13 agosto 2016

ALFEO E ARETUSA di Armando Carruba





ALFEU E ARETUSA

'A storia ca vi cuntu è propriu chista
d'un picciottu, Alfeu, ca prima vista
persi la testa ppi la so' Aretusa
e la storia si fa sempri cchiù curiusa.

Alfeu, figghiu d'Oceanu e Teti
matri macari del pelide Achille
era cacciaturi assai valenti
armali ni pigghiava 'n tempu nenti

Era beddu ca cchiù beddu nun ci n'era
ma i fimmini  mancu i 'ncuitava
Stu fattu a Veniri dea d'amuri
nun ci quatrò e pirciò vosi pruvari

Chi fici? chiamò sò figghiu il Cupidu
ci dissi: "Iddu dev'esseri cuppitu!"
E accussì fu! Ci cumparìu 'nsonnu
e ci ciusciò ad Alfeu: "Beddu biunnu!

A Sarausa c'è tanta sarvaggina
e tu stai in Grecia sira e matina?
Fatti a truscitedda, vattinni 'i ccà
nun perdiri tempu, imbarcati 'o va' ".

Picciottu ca era finu cacciaturi
nun si lu fici mancu 'na vota diri
e arrivatu ca fu a Sarausa
pigghiò 'a freccia, arcu e ogni cosa.

E fallu apposta si parò davanti
'na quagghia tutta d'oru ch'era brillanti!
pigghiò la mira, tirò, quagghia cadìu
ora ti cuntu zoccu succidìu

'A quagghia divintò 'na bedda picciotta
e iddu ristò ccà vucca aperta

Nura era, bedda senza la vistina!
Alfeu persi tutta a tramuntana.

"Comu ti chiami oh bedda carusa?"
ci dissi iddu tastannu la cosa...
"Mi sanu séntiri a Sarausa
ninfa d'Artemidi ju, Aretusa"


A la vista 'i tutta 'sta biddizza
a Alfeuzzu ci furriò 'a testa
Aretusa misi manu avanti:
"Sugnu ninfa d'Artemidi birbanti!

Pirciò lestu levati 'u pinzeru
ma cchi è schirzamu pappiddaveru?"
Nun ci fu nenti 'i diri e fari
era pazzu d'amuri da liari!

Aretusa 'u capìu e scappò,
e a so' Artemidi idda chiamò.
Alfeu ci jeva sempri appressu
chiamannu a picciotta ogni passu

Artemidi vista 'a situazioni
da Dia 'a truvò a soluzioni
trasfurmò 'ntà ' na funti a carusa
e a misi propriu a Sarausa.

'U picciottu ristò comu a chiddu
quannu d'un coppu nun vitti cchiù nuddu
so' patri Oceanu iddu chiamò
e so' patri 'e Dei 'u raccumannò

Fu trasfurmatu 'ntà 'nu beddu ciumi
cc'à Sarausa scurri cco' so' nomi
e trasi 'ntà 'a funti Aretusa
signu ca c'amuri nun ci po' cosa.

Riordati furasteru ca veni
'sta funti di certu a visitari
ci trovi Alfeu e Aretusa
magìa d'Ortigia a Sarausa

Funti d'amuri nun ti lu scurdari
ca senza amuri nun si po' campari...
Ti lu dici macari 'sta liggenna
cco' cori d'amuri nun si cumanna.

Armando Carruba (13/8/2016)

ALFEO E ARETUSA - La storia che vi racconto è proprio questa/ d'un ragazzo, Alfeo, che a prima vista/ perdette la testa per la sua Aretusa/ e la storia si fa sempre più curiosa/ Alfeo, figlio d'Oceano e di Teti/ che era anche madre del pelide Achille/ era un bravissimo cacciatore/ e in men che si dica prendeva tanti animali/ Era bello che più bello non esisteva/ ma le donne non le sconcicava/ questo fatto a Venere dea dell'amore/ non ci quadrava e per questo volle provare/ Cosa fece? chiamò suo figlio Cupido/ gli disse: "Lui dev'essere colpito!"/ E fu così, gli comparve in sogno/ e disse ad Alfeo "Bel biondo/ a Siracusa c'è tanta selvaggina/ e tu stai in Grecia sera e mattina?/ Fatti i bagagli e vattene da qui/ imbarcati non perdere tempo va/ Il ragazzo ch'era un fine cacciatore/ non se lo fece dire un'altra volta/ e giunto che fu a Siracusa/ prese arco, frecce e ogni cosa/ E neanche farlo apposta si parò davanti/ una quaglia tutta d'oro brillante/ prese la mira, tirò e la quaglia cadde/ ora ti racconto cosa successe/ La quaglia si trasformò in una bella ragazza/ e lui restò con la bocca aperta/ era nuda cioè senza vestiti/ Alfeo perse la tramontana/ "Come ti chiama bella ragazza?"/ gli disse lui, tastando la cosa/ Sono conosciuta a Siracusa/ come ninfa d'Artemide Aretusa/ Alla vista di tutta questa bellezza/ a Alfeuccio ci girò la testa/ Aretusa mise le mani avanti:/ "Sono ninfa d'Artemide birbante/ Per cui presto levati questo pensiero/ ma che scherziamo per davvero?"/ Non ci fu niente di dire e fare/ era un pazzo d'amore da legare/Aretusa lo capì e scappò/ e alla sua Artemide chiamò/ Alfeo c'andava sempre dietro/ chiamandola ad ogni passo/ Artemide vista la situazione/da Dea trovò la soluzione/ trasformò in una fonte la ragazza/ e la collocò proprio a Siracusa/ Il ragazzo restò come a quello (?)/ quando d'un tratto non vide nessuno/ suo padre Oceano chiamò/ e suo padre agli Dei lo raccomandò/ Fu trasformato in un bel fiume/ che a Siracusa scorre col suo nome/ ee entra nella fonte Aretusa/ segno che con l'amore niente è impossibile/ Ricordati forestiero che vieni/ questa fonte d'andarla a visitare/ ci trovi Alfeo e Aretusa/ magia d'Ortigia a Siracusa/ Fonte d'amore non dimenticarlo/ che senza amore non si può vivere/te lo dice anche questa leggenda/ che al cuore d'amore non si comanda!  





Nessun commento: